Nemernicul!

La dracu!
Iar am uitat cine este si ce ganduri nemernice are.
Este ca un cerc vicios, situatia se repeta de cateva ori pe an si de fiecare data imi spun ca o sa fie diferit, de fiecare data uit cine este. Nemernicul!
Poate ca este vina mea, am uitat cum este sa te joci cu focul. Poate ca este vina lui pentru ca transforma fiecare flacara intr-un incendiu. Nemernicul!
Cu toate astea "unde a fost foc, mereu ramane cenusa",  asa era expresia, nu?
El pune gaz pe foc, in loc sa fuga dupa extinctor. Nemernicul!

Trecutul

     

       Obisnuiam sa traiesc in trecut, sa rememorez vechi intamplari din nou si din nou pana nu mai eram sigura daca s-au intamplat cu adevarat sau sunt imaginate de mine. M-am "vindecat" de asta, cel putin asa credeam.
       Trecutul te loveste cand te astepti mai putin, asteapta momentul oportun si bam este aici din nou. O scrisoare, un vechi prieten, un bilet, o melodie, orice poate sa fie intruchiparea trecutului.
       Ce faci cand esti fata in fata cu ceva ce credeai ca s-a terminat, ca nu mai are nicio legatura cu prezentul sau viitorul? Fugi? Te ascunzi? Il privesti direct in fata si il trimiti in cufarul cu amintiri?
       Probabil depinde de fiecare dintre noi, dar de cele mai multe ori trecutul ar trebui sa ramana acolo, in trecut.  Eu am un mod tampit de a imi complica viata pentru ca asa sunt eu, mereu in cautare de ceva simplu pe care sa il transform intr-un puzzle cu 1.000 de piese, asa ca atunci cand ceea ce a fost face cunostiinta cu ceea ce este, eu, ca o fata buna ce sunt, incerc sa ii ajut pe amandoi in acelasi timp si uite asa iar ma pun in situatii care imi dau dureri de cap.
     

Eu.Timp.Viata

     Nu am mai scris de mult (din nou),nu din lipsa timpului ci pentru ca inspiratia mea si-a luat o mica vacanta.      Zilele astea am ramas "datoare" cu un post,mi-am abandonat personajele din cartea pe care o citesc  in luna de miere,am vizitat Brasovul si mi-am petrecut ultimile 3 zile la mare.
     Sunt in concediu pentru inca 10 zile si sper sa termin ce am inceput si sa imi achit datoriile, in plus as vrea sa mai aflu cate ceva despre mine si sa ma gandesc cam ce as vrea sa fac cu viata mea.
     Pana se intoarce inspiratia mea din insulele Bahamas(mi-a spus ca ii este tare bine acolo si nu se grabeste sa se intoarca) o sa va arat cateva poze din zilele mele de "concediu in deplasare".

EA despre mine

       V-am mai povestit despre EA, este persoana care imi cunoaste fiecare ascunzis al sufletului. Cum mereu avem idei, dar pe care le punem rar in aplicare, am decis ca pe asta trebuie sa o realizam, asa ca astazi ea o sa vorbeasca despre mine. Totul a pornit de la imaginea de mai jos si a ajuns la asta: 

         "Da! Este cat se poate de adevarat: este un haos in mintea si in inima ei, dar e un haos placut. Este o fire haotica, cu obiceiuri in contradictoriu, tine regim, dar nu se poate opri din mancat ciocolata, nu ii place gustul cafelei dar totusi o bea, e o lenesa dar totusi munceste, e o zapacita dar care tine minte lucruri pe care le-am zis/facut in clasa a 7-a, e o visatoare insa a fost la contabilitate, si cel mai ciudat inca mai este prietena cu mine, o realista. Este vijelia de care are nevoie oricine in viata, ca o furtuna, care odata ce a trecut prin viata ta lasa urme permanente astfel incat nu ai cum sa o uiti. 

        Nici nu stiu de unde sa incep sa o descriu, are atat de multe convingeri clare si sigure, dar pe care le incalca, iar prietenia noastra este provocarea vietii noastre. Un lucru e stabil la ea: alege intotdeauna calea cea grea, si daca nu exista una, o face ea. Adora sa isi complice viata nu ii plac lucrurile usoare, relatiile mult prea roz nu sunt pentru ea. Daca nu exista pasiune, daca nu isi schimba starea de spirit de la iubire pasionala la o explozie de nervi de la un minut la altul, atunci relatia aia nu e pentru ea. Nu stiu unde incape atata energie in ea, si de unde isi ia energia avand in vedere ca e o vegetariana care prefera ceaiului in locul cafelei.

      Ca prietena este la fel de pasionala si de posesiva ca si intr-o relatie. Ma simt ca si cum traiesc doua vieti alaturi de ea, ea m-a invatat cum sa imi beau vinul cu stil, cum sa imi tin prietenii aproape, cum sa pierd vremea si cum sa ma relaxez, cum sa vad lumea prin ochii ei si sa fiu mai putin realista. Ea e cea cu care am avut cele mai lungi certuri si “despartiri” insa si cele mai lungi nopti in oras si cele mai bune si multe barfe, cu care am impartit si bune si rele, care nu m-a judecat indiferent de ce decizii stupide am luat. Este cea care a lasat mereu prima de la ea dupa o cearta, stiind ca sunt mult prea incapatanata.

       Este o visatoare, traieste prin carti si prin filme insa fara sa uite de viata ei. Fiecare zi este una speciala pentru ea, fiecare zi este o poveste, fiecare clipa poate fi cea care va schimba totul pentru ea si persoana pe care urmeaza sa o intalneasca poate fi intreg viitorul ei. Nu isi limiteaza viata la lucruri sigure ci traieste prin posibilitati. In toti acesti ani de prietenie am invatat sa nu am asteptari sigure de la o intalnire cu ea, deoarece nu se stie niciodata unde vom ajunge sau ce vom face.

        Este exact ce aveam nevoie in viata mea, cineva care sa imi aminteasca cum sa traiesc cu pasiune, cum sa imi fac viata mai frumoasa, cum sa imi strang povesti pentru copii, cum sa imi strang amintiri doar pentru mine dar si cum sa aduc o nota de visare in viata mea.

        Este o zapacita care ma enerveaza cu nestatornicia ei, ale carei vise se schimba de pe o zi pe alta, care e mult prea aiurita cateodata si care pare cazuta de pe alta planeta, dar pe care o iubesc. Prietenia noastra e la fel de legata si de puternica exact ca o relatie (ma sperie lucrul asta), insa e pur si simplu linistitor cand stii ca indiferent de cat de mult timp nu ne-am vazut, putem vorbi ca si cum nu ne-am vazut de ieri, si numai gandul ca ne vedem ma duce cu gandul la relaxare, pentru ca stiu ca ai efectul asta asupra mea si iti multumesc ca ma inveti cum sa visez. Te pup si te iubesc haosul meu!"

           Va urma...

M-am ascuns!

          Parca ieri era astazi si astazi era maine.  A trecut timpul atat de rapid incat trandafirii s-au uscat inainte sa infloreasca, iar eu te-am uitat inainte sa te iubesc.
          Cand au inflorit lalelele? Cand a fost primavara? Te-am iubit?
          Acum esti totul, in secunda urmatoare esti nimic! Ai ajuns departe, prea departe ca sa te mai vad, sa te mai vreau...
          M-am ascuns!

Contrariile se atrag!?

 

      Stiu ca exista 1000 de texte cu tema asta, dar eu nu vorbesc despre ele, ci iti spun  o  poveste veche!
       El si ea, doua personaje cum nu se putea mai diferite.Totusi ceva i-a adus impreuna, poate a fost destinul sau o simpla intamplare, nu stiu si sincera sa fiu, nici nu ma intereseaza.
      Frecventau acelasi loc de mult timp si cu toate asta nu s-au intalnit decat dupa o vreme. El glumea pe seama ei, in timp ce ea il infrunta cu un tupeu de care rar este capabila. Dupa o perioada, glumele lui s-au  transformat intr-o invitatie nu la vals, ci la ceai, asta fara sa stie ca este bautura ei preferata. A acceptat.  
     Au iesit o data, de doua ori, de trei ori si a sarutat-o, timid, de parca ii era frica sa nu ii striveasca buzele cu presiunea pasiunii lui. Nu stiu ce se intampla in mod normal dupa sarut sau daca exista un mod normal de a continua lucrurile, dar ei abia acum au inceput sa se cunoasca unul pe celalalt cu adevarat. Au aflat atunci ca sunt mai diferiti decat se asteptau: ea este cu capul in carti, el cu capul in nori, cand el doarme, ea abia se trezeste, ea iubeste animalele si este vegetariana, el mananca piept de pui dimineata, la pranz si seara, el merge la sala, ea la cofetarie.
     In ciuda tuturor acestor diferente au un zambet  pana la urechi pe fata zilnic. Acum el ii gateste delicatese vegetariene,iar ea alearga(sau cel putin incearca) seara de seara. Nu le este usor, dar nimic din ce mertita pastrat nu se obtine usor.
     Mai conteaza cine, ce si cum daca sunt fericiti?

Il banuiam...ca ma iubea

   
      Inca de la inceput eu am fost impotriva noastra. De ce sa existe un "noi" cand suntem mult prea egoisti sa renuntam la "eu" sau "tu"?
      Tu ai fost neasteptat. M-ai luat de mana si ti-ai  dorit sa mergem pe acelasi drum,  dar eu (egoista de mine) inca nu pot sa ma misc. Sunt blocata.
      Ai insistat si ai reusit sa trezesti un fior in mine, o adiere de vant in mijlocul verii secetoase, insuficienta pentru a te racori, dar numai buna pentru a planta samanta sperantei.
      Mi-ai adus flori. Flori si ciocolata. Cafea dimineata si un sarut pe frunte seara.
      Asa am inceput sa banuiesc ca ma iubesti. Cuvintele tale nerostite m-au speriat, ce o sa fac cand nemiscarea se termina? Daca rosteai acele cuvinte, ce se intampla?      
      Am fost lasa. Am cautat defecte acolo unde erau prea multe calitati.
      Asa s-a terminat, nu exista "noi", doar "eu" si "tu". Atat!

Astazi

Astazi am vantul in par, primavara pe piele, cafea in vene si o furtuna in ganduri.
Astazi, ei bine astazi nimic nu este ca ieri.

Am idei noi si sentimente vechi(pana la urma, parca astazi seamana cu ieri...), sunt cu sufletul departe si cu mintea mult prea aproape, aproape de lucruri stresante, dar trecatoare.
Uite, iar vorbesc fara sens, cred ca in ultimul timp doar asta am facut.
Am vrut sa iti spun ceva, am uitat ce....
O sa iti spun maine

Oamenii diminetii

             Nu imi place sa ma trezesc de dimineata, niciodata nu mi-a placut. Din pacate, in viata nu putem sa facem doar ceea ce ne place, asa ca, in ciuda faptului ca este duminica,m-am trezit devreme sa plec la serviciu(da, sunt o norocoasa, muncesc duminica dimineata). A fost una din acele dimineti ploioase cand  ultimul lucru pe care ti-l doresti este sa te ridici din pat.
             O sa trec direct la subiect ca deja seamana cu o fila din jurnalul meu (si iar se iau oamenii de mine ca imi povestesc "ofurile" strainilor). Din cauza ca ma mut destul de des nu apuc sa imi cunosc vecinii, decat pe unii dintre ei si doar din vedere,va spun asta ca sa intelegeti de ce m-a suprins vecina mea,care desi m-a vazut de 2 ori intr-un an, imi ureaza plina de voiosie "Buna dimineata! Sa ai o zi frumoasa!" cand ne intalnim pe hol.
            Uite asa dimineata mea a trecut de la mohorata cu mari sanse de furtuna la senina cu o speranta de soare.Oamenii astia, care au mereu ceva dragut de spus, care te fac sa zambesti desi nici macar nu te cunosc, merita o floare sau si mai bine o imbratisare in fiecare zi.
       
             

Clipe prafuite

   

       Exista un loc in care de fiecare data ma intorc cu placere.
       In trecut.
       Mereu mi-a placut acolo. Trecutul de ieri sau cel de acum 5 ani.Are un aer de confort si liniste care ma calmeaza. Acolo nu ai cum sa gresesti, totul ramane asa cum este.
        Ma plimb pe aleea amintirilor, ma imbat cu mirosul  timpului care nu se mai intoarce, dansez cu cei de mult uitati. Ne invartim in cerc, uneori clipe vechi si prafuite isi fac loc printre noi, alteori nu ne amintim nici cine am fost ieri. Dar este ok, nu-i asa? Ce ar putea sa se schimbe? Nimic, nici macar noi.
       

Schimbare

      Stiu ca este doar o reclama, dar este una reusita, care te pune pe ganduri.
      Toti ne dorim in viata stabilitate financiara, o cariera de succes, unii chiar si faima. Ne plangem ca traim intr-o lumea rea, ca ar trebui sa se schimbe una sau alta, dar nu facem nimic in acest sens, asteptam mereu de la altcineva sa faca ceva.
     Pe mine aceasta reclama m-a facut sa realizez ca in ultima vreme am fost superficiala, m-am gandit prea mult la ce mi-as dori din punct de vedere financiar si am uitat ca nu doar asta conteaza, m-am concentrat pe aspecte importante-dar nu esentiale- si am uitat ca lucrurile mici sunt cele care fac viata mai frumoasa.
     Multe persoane-printre care si eu- ar trebui sa invete sa ofere mai mult celor din jur, sa zambeasca mai des, sa comunice mai mult (preferabil fata in fata) si (de ce nu?) sa lase copilul din interiorul lor sa iasa la suprafata.
     Daca vrem sa se schimbe ceva in Romania sau in lume ar trebui sa ne schimbam noi, daca nu facem nimic, exact asta o sa primim: nimic!
     Nu o sa avem o padure daca 5 persoane planteaza cate un copac, dar o sa avem un inceput, o speranta ca in viitor putem sa ne asteptam si  la altceva.

Ce conteaza?

       La sfarsitul zilei, ce conteaza? Locurile pe care le-ai vazut in ziua ce tocmai a trecut? Persoana cu care ti-ai baut cafeau? Cine te-a facut sa zambesti?
      Toate astea conteaza, dar cel mai mult conteaza ce ai simtit in ziua respectiva, ideile care ti-au ramas in minte, momentele pe care o sa ti le amintesti si peste 3 ani.
       Ultimile zile au fost toate la fel: gri. Nu imi place culoarea gri!
       Astazi a fost o zi ca un curcubeu, cu prietene si zambete! Una din acele zile despre care o sa povestesti peste ani cand te revezi cu vechile prietene.

'20

In seara asta plecam!
Da, m-ai auzit bine, plecam.
Unde?
In trecut, dragul meu. O sa mergem sa dansam charleston la o petrecere din anii '20, apoi o sa ma inviti la o plimbare in Parisul anilor '30.
Mintea mea deja este acolo. Te vad... ma tii  de mana in timp ce fumezi si imi povestesti despre ultima ta calatorie.
Si eu... ei bine, eu nu pot sa nu ma indragostesc de tine...

El, ea

El fumeaza, ea bea ceai.
El danseaza cu viitorul, ea picteaza trecutul.
El ii zambeste rasaritului, ea fotografiaza apusul.
El conduce, ea alearga spre tramvai.
El plimba cainele, ea citeste.
El a plecat, ea s-a ratacit...

joc

     

        Ne jucam de-a viata. Ne trezim, bem cafea, mergem la munca/facultate, ne plimbam prin oras cu treaba, ne intoarcem acasa, mancam si dormim.
        Nu traim, ne jucam de-a viata!
     
        Cineva intreba undeva:"Cand a fost ultima data cand ai facut ceva pentru prima data?"
        Raspunsul meu:nu imi amintesc...
     
        De ce?
        Pentru ca ma complac in rutina, ma amagesc singura ca maine o sa fac ceva, altceva...
        Mereu maine, niciodata astazi...
   
        "De ce?" o sa ma intrebi, pentru ca este mai usor sa crezi ca maine o sa faci ceva decat sa te gandesti ca astazi este maine pentru ieri.

        Am promis, de fapt, mi-am promis ca o sa scriu mai des, nici asta nu am facut...

        A mai trecut o zi, mai vine un maine, un nou joc...

limonada si vin

          Uneori viata se incapataneaza sa iti ofere ceva ce tu nu iti doresti. Tu esti sigur/a ca vrei altceva,atunci cei cu toate aceste oportunitati de care nu ai nevoie?

          Se spune ca daca viata iti da lamai ar trebui sa faci limonada. Ce faci daca iti da lamai, dar tu nu ai apa sau miere? Te multumesti doar cu sucul de lamaie sau refuzi politicos si cauti ceea ce iti doresti? 

          Poate par nerecunoscatoare, poate ca sunt... Dar nu am nevoie de limonada acum, am nevoie de un vin bun! De un vin si o calatorie!

        Sa plec undeva departe,undeva unde  sa nu stiu nimic despre mine, despre tine sau despre altii, unde nu exista stres, alarme de dimineata si cafea bauta pe fuga. Vreau sa stau pe o veranda si sa imi savurez cafeau de dimineata, sa ma plimb ore intregi fara o destinatie anume si ... vreau sa fie primavara! 

un gand

daca nu te consuma, daca nu iti arde fiecare fibra din corp nu este dragoste

daca analizezi prea mult inseamna ca inca ai logica, iar dragostea nu are
pentru ca dragostea nu are sens, pentru ca te face sa faci lucruri de care nu te credeai in stare si sa spui lucruri care te surprind si pe tine

as putea sa mai spun cateva lucruri despre dragoste, dar nu o sa o fac ci o sa astept momentul cand o sa vorbeasca ea in locul meu.

Acolo

   
    Sunt aici de mult timp (poate de prea mult timp), atat de mult incat am plecat. Nu cu trupul, ci cu sufletul.  Sunt undeva departe, intr-un loc in care obisnuiam sa ma simt acasa. Acolo unde nu exista timp sau spatiu, unde nu stiu nimic despre trecut si nu ma intereseaza ce va urma.
     Sa nu crezi ca aici totul este roz, nu, aici totul este in alb si negru, atat. Doar ma cunosti, pentru mine nu exista nuante de gri, aici viata se imparte in tot sau nimic, fara jumatati de masura, exact ca la inceput(unul dintre ele...).
     Nu incerca sa ma cauti, nu o sa ma gasesti! Sunt ocupata, ma joc de-a v-ati ascunselea cu persoana care am fost candva si cu cea care o sa devin. Am crezut ca am castigat, dar surpriza: cea din trecut a reaparut...

Truli

   Blogul meu este personal, ma descrie, daca il citesti o sa ajungi sa ma cunosti.
   Truli sunt eu, cu bune si rele, cu momente in care as plange fara oprire si momente cand zambesc fara motiv. Truli este adolescenta din liceu care a primit aceasta porecla pentru ca vorbeste prea mult si in acelasi timp este studenta, angajata, fiica, sora, prietena.
    Nu m-am priceput niciodata sa ma descriu,dar blogul vorbeste pentru mine; chiar daca nu am mai scris de mult asta nu inseamna ca am uitat de el, ca nu am mai plans sau zambit, ca nu am mai simtit, ci ca am avut mai putin timp liber. Incerc sa fiu peste tot si sa petrec timp cu toti cei dragi mie, dar este greu, mai ales cand ziua este atat de scurta si am atatea de facut.
    O sa incerc sa scriu mai des(asta este o promisiune pe care mi-o fac mie) pentru ca imi place, ma ajuta sa ma destind putin dupa o zi agitata,pentru ca este "locul" unde ma intorc de fiecare data cu placere. Nu imi mai ramane de spus decat: pe curand!