The road

       Cineva mi-a spus o data: "Vezi linia asta? Asta e drumul meu si nu o sa ma opresc din a-l parcurge pentru cineva care nu vede aceeasi linie ca si mine". Mi-a spus asta acum 1 an, nu stiu de ce dar abia acum mi-am amintit de fraza asta si am inteles, partial, ce vroia sa spuna.

      Sunt de acord cu ideea drumului, toti avem destinul nostru in viata, dar uneori este revigorant sa te opresti pentru o gura de aventura, pentru a te trezi in patul gresit alaturi de cineva cu un zambet, care l-ar face si pe diavol sa spuna: "Oh my God!"

      Dupa parerea mea aceste mici pauze sau ocoluri de la drum fac viata sa merite traita. In fond drumul parcurs este la fel de important ca si destinatia sau chiar mai important.

      Ce am fi noi fara acele mici greseli din care am invatat atatea, fara dezamagirile in dragoste sau fara esecurile tineretii? Daca totul ar fi perfect am ajunge la varsta de 40 de ani inca crezand in Mos Craciun si zana Mazeluta, plictisiti desi mai avem atatea de trait.

      Sfatul meu? Hai sa gresim! Hai sa ne abatem de la drum! Dar cel mai important: hai sa invatam din toate cate ceva, sa facem fiecare clipa sa conteze!

Esec

    In viata avem parte de mici batali in fiecare zi. Ne luptam cu somnul ca sa ne trezim la timp pentru munca, ne luptam cu dorinta de a manca inca o briosa, cu presiunea la care ne supunem singuri, cu dorinta de a mai fuma o ultima tigara, de a bea mai multa cafea desi ne-am atins limita de mult

     De cele mai multe ori castigam aceste batalii, ajungem la timp la munca, ne rezumam la o singura briosa, renuntam la tigari, la a 3-a ceasca de cafea, dar ce se intampla cand pierzi o batalie mai importanta?Cand dupa multi ani pierzi un joc pe care mereu il castigai? Cand regulile se schimba, jocul se complica, victoria nu mai este asa usor de atins.
     Viata are metodele ei de a ne invata anumite lucruri, de o buna periodata de timp se incapataneaza sa imi arate ca desi am luat cazaturi dupa cazaturi, pot sa mai rezist inca o data. Asa ca iata-ma, acum, din nou "picata-n fund", gandindu-ma pe ce drum sa o mai apuc de data asta.
      Mai arunc o ultima privire la ce m-a adus in situatia asta si imi vad de drum. Poate ca regulile sa schimba constant si ajungi sa iei multe cazaturi, dar o viata fara greutati nu ar mai fi viata.

zile cu TINE

 Au fost zile in care erai eroul meu, cand te priveam cu admiratia unui copil de 5 ani care isi priveste tatal ajutand un om al strazii.

Au fost zile in care era suficient sa te privesc ca sa ma reindragostesc, esti inalt, cu parul mereu mai lung decat ar trebui si cu inceput de barba.

Au fost zile in care ma linisteai cu un singur sarut, cand dupa o avalansa de resentimente, ma sarutai si totul se transforma intr-un basm.

Au fost zile in care tot ce imi doream era sa ramanem inchisi in micuta mea garsoniera pentru totdeauna, sa ma bucur de prezenta ta in fiecare secunda a fiecarei zile.

Sunt zile in care vreau sa uit ca ai existat in viata mea, sa sterg cu un burete fiecare moment cand ochii mei au lacrimat din cauza ta.

Sunt zile in care as alerga pana la tine, dar apoi imi amintesc ca nu ma mai vrei si iar  vreau sa te uit…

Sunt zile in care nu mai stiu cine esti si cum ai ajuns in viata mea

Au fost si vor fi zile cu TINE...

Bucuresti

      Bucuresti este orasul care m-a adoptat acum 6 ani. Inevitabil a devenit a doua mea casa si desi nu am stat niciodata mai mult de 2 ani intr-un singur loc, Bucuresti este intr-un fel "acasa".
      In perioada vacantelor, doar il vizitez, asa cum s-a intamplat si astazi, doar ca de data nu am fost "acasa", ci m-am simtit ca un turist care viziteaza pentru prima data orasul. Motivul? A trebuit sa ajung intr-un loc in care nu am mai fost pana acum, intr-o zona explorata doar in trecere spre alt loc. Am ratacit mult pe strazi, pe stradute, am facut cateva poze(scuzati claritatea, sunt facute cu telefonul), am intrat intr-o librarie, am descoperit un magazin cochet cu accesorii, am privit oamenii, am citit in parc.
       Este surprinzator sa observi cum un oras pe care il stii de mult timp se poate transforma brusc in ceva nou si necunoscut. Mi-a placut senzatia de ratacire printre stradute micute cu omeni draguti care incerca sa te ajute sa ajungi la destinatia dorita.
      Indiferent de ce spun unii, Bucuresti este un oras frumos, care are un farmec aparte...

Cuvinte

    Sunt atatea idei care sa invart in capul meu, atatea povesti de spus...
    Am o mica problema: nu imi gasesc cuvintele ca sa le pot rosti cu voce tare sau sa pot aseza in fata calculatorului si sa le scriu.
    Povesti traite de mine acum mult timp sau intamplari ale oamenilor din jurul meu, care m-au impresionat, toate astea sunt in capul meu, dar tot ce pot sa fac este sa imi beau cafeau si sa sper ca in curand cuvintele isi vor face simtita prezenta si o sa pot sa le astern intr-un nou post si sa le impartesesc si cu alte persoane.