Friends

Prietenii mei!!
As putea sa vorbesc ore in sir despre ei.
Sunt cei mai minunati oameni de pe pamant!!!
Ii iubesc!!!
Sa va spun cate putine despre prietenii mei dragi, ca sa nu fie cu suparare o sa ii iau in ordinea cronologica in care au aparut in viata mea.

Andrei- ooo Andrei... Ce surpiza mi-a facut el mie zilele astea... Ne-am cunoscut intr-o zi timida de toamna, aveam doar 10 ani si incepeam clasa a 5 a intr-o scoala noua. El a fost primul meu iubit, un coleg bun si dupa cum mi-a aratat un prieten si mai bun. El este persoana care ma face mereu sa rad, mereu vesel si cu cate o mica prostie pusa la cale.

Corina, sufletul meu pereche!!! Ea este cea care de 8 ani imi suporta toate dramele, si credeti-ma nu sunt putine. Ea a fost langa mine cand m-am indragostit pana peste cap si tot ea a fost acolo sa imi coasa inima rupta in bucatele. Nu stiu ce m-as face fara ea. Este si o sa ramana pentru totdeauna prietena mea cea mai buna!! Si pentru ca ea imi citeste fiecare post mai vreau sa ii spun inca o data: MULTUMESC!!!

Larisa-scumpa mea Larisa! Pe ea o cunosc de 1 an si jumatate, dar incet, incet devenim tot mai apropriate! Este colega mea de facultate, cu ea chiulesc, barfesc fetele nesuferite din serie, planuiesc excursia la munte si tot noi suntem cele care lasam totul pe ultima suta de metrii.


Ei sunt prietenii mei cei mai apropiati, cei care ocupa un loc special in sufletul meu si pentru care sunt gata oricand sa fac orice...

Neputinta

Mereu am luptat pentru ce mi-am dorit.
 Niciodata nu am fost genul de persoana care sa astepte sa ii vina ceva ce isi doreste pe tava, de-a gata.
Sa am rabdare, sa astept sunt lucruri la care nu ma pricep deloc, mai bine ma apuc de crosetat decat sa astept
Nu imi place sa ma simt neputincioasa, sa stiu ca nu pot sa fac nimic pentru ca lucrurile sa se schimbe... 
Acum sunt neputincioasa... Doamne ce situatie imposibila...

Ea

Cred ca asta este cel mai dificil lucru pe care l-am facut in viata mea... de fapt nu cred sunt sigura.
stiti senzatia aia de durere care nu dispare? asa e pentru mine, este ca si cum un pumnal imi strapunge inima de fiecare data cand respir...
daca nu ar fi Ea probabil ca as fi innebunit pana acum... as fi facut ce nu trebuia... nu as fi dormit,mancat...
vreau sa ii multumesc ca imi este alaturi in cel mai greu moment din viata mea, ca imi asculta dramele fara sfarsit, ca imi intelege durerea, dar cel mai importat: ca nu ma judeca.


Iti multumesc ca de 10 ani imi esti prietena!
si ar mai fi multe de spus dar pumnalul imi acapareaza toata atentia...

multe si totusi atat de putine

si multe s-au intamplat si tot atat de multe se vor intampla... si totusi parca sunt prea putine...
este putin sa fi doar o persoana pentru cineva atunci cand obisnuiai sa reprezinti totul...
este prea mult de indurat pentru un singur om, pentru cateva ore...
si atunci vreau sa fac atat de multe dar nu reusesc sa fac decat atat de putine...
poate ca nu sunt coerenta, poate ca este suficient... poate....


        imi este dor de zilele cand totul era simplu, cand eram totul, cand fluturii se plimbau in interiorul meu, cand cerul era fara nori, cand padurea era verde si lacul plin de pasari...

dar vremea s-a schimbat, acum sunt nori si ne privim ca doi straini in fotografiile care spun prea multe povesti...

organizare

      Excursie la munte, planuri multe, cu cateva luni inainte.
      Momentul plecarii se aproprie si bineinteles trebuie sa existe o persoana din grup care sa se ocupe de tot:sa caute cazare, sa stabileasca lista cu cele necesare, sa se intereseze de transportul pana acolo etc.. Acea  fata sunt eu. nu ma intelegeti gresit nu ma plang, din contra imi place sa fac asta. imi place sa organizez lucruri, sa fac liste,sa ma stresez un pic. Ce nu imi place sunt oamenii neseriosi, cei care promit ca vin dar se razgandesc pe ultima suta de metrii, oamenii care se trezesc cu cateva zile inainte ca lor nu le place cum o sa fie vremea peste 3 zile si alte chestii.
     Asa ca ceva ce acum cateva zile parea ceva sigur, acum pluteste undeva in aer...