Dimineata de toamna

O dimineata de toamna, o strada pustie si o cafea fierbinte. Era 7.15, pleca spre birou, dar mintea ei zbura la el, la noaptea ce se incheiase cu suspine si vin ieftin pe balconul ei. Se cunosc de putin timp, dar nu conta, in seara aia parea ca se stiu din totdeauna. Nu si-au facut promisiuni, nu s-au amagit cu vorbe desarte, nu au facut dragoste, nici macar sex. Au vorbit mult, despre toate, despre copilaria lui la Moldova, la tara alaturi de cele doua surori, despre visele ei, despre pisica pe care si o va cumpara cand o sa locuiasca singura, despre cum amandoi se amagesc mereu ca vor schimba ceva, ca nu vor mai fi soareci de birou, ca o sa calatoreasca, o sa invete italiana, poate chiar si franceza. Au vorbit pana cand zorii s-au ivit, iar vinul s-a terminat. S-a uitat la ea, mai bine spus s-a holbat la ea pentru 5 minute inainte sa se hotarasca sa plece, nu stia daca sa ii spuna ca o iubeste sau sa fuga mancand pamantul pentru ca alaturi de ea lucrurile nu aveau sa fie simple, stia asta la fel de bine cum stia ca nu o sa poata sa ii ofere totul, nu stia cum. Ca sa iubesti cu adevarat trebuie sa stii sa renunti la tine, la egoism, iar el nu stia cum sa faca asta si nu voia sa o raneasca, nu pe ea, asa ca s-a ridicat, si-a pus paharul in chiuveta si a plecat fara sa isi ia la revedere sau sa ii spuna daca o sa se se mai revada vreodata. Ea a ramas acolo, stia ca o sa plece, stia ca nu este persoana care sa lupte, dar nu a deranjat o, s a obisnut cu asta. A spalat paharele, a aruncat sticla de vin si a intrat in dus. Era luni, nu dormise si trebuia sa ajunga la job. (sursa foto: blackwhitestyle)