M-am ascuns!

          Parca ieri era astazi si astazi era maine.  A trecut timpul atat de rapid incat trandafirii s-au uscat inainte sa infloreasca, iar eu te-am uitat inainte sa te iubesc.
          Cand au inflorit lalelele? Cand a fost primavara? Te-am iubit?
          Acum esti totul, in secunda urmatoare esti nimic! Ai ajuns departe, prea departe ca sa te mai vad, sa te mai vreau...
          M-am ascuns!

Contrariile se atrag!?

 

      Stiu ca exista 1000 de texte cu tema asta, dar eu nu vorbesc despre ele, ci iti spun  o  poveste veche!
       El si ea, doua personaje cum nu se putea mai diferite.Totusi ceva i-a adus impreuna, poate a fost destinul sau o simpla intamplare, nu stiu si sincera sa fiu, nici nu ma intereseaza.
      Frecventau acelasi loc de mult timp si cu toate asta nu s-au intalnit decat dupa o vreme. El glumea pe seama ei, in timp ce ea il infrunta cu un tupeu de care rar este capabila. Dupa o perioada, glumele lui s-au  transformat intr-o invitatie nu la vals, ci la ceai, asta fara sa stie ca este bautura ei preferata. A acceptat.  
     Au iesit o data, de doua ori, de trei ori si a sarutat-o, timid, de parca ii era frica sa nu ii striveasca buzele cu presiunea pasiunii lui. Nu stiu ce se intampla in mod normal dupa sarut sau daca exista un mod normal de a continua lucrurile, dar ei abia acum au inceput sa se cunoasca unul pe celalalt cu adevarat. Au aflat atunci ca sunt mai diferiti decat se asteptau: ea este cu capul in carti, el cu capul in nori, cand el doarme, ea abia se trezeste, ea iubeste animalele si este vegetariana, el mananca piept de pui dimineata, la pranz si seara, el merge la sala, ea la cofetarie.
     In ciuda tuturor acestor diferente au un zambet  pana la urechi pe fata zilnic. Acum el ii gateste delicatese vegetariene,iar ea alearga(sau cel putin incearca) seara de seara. Nu le este usor, dar nimic din ce mertita pastrat nu se obtine usor.
     Mai conteaza cine, ce si cum daca sunt fericiti?

Il banuiam...ca ma iubea

   
      Inca de la inceput eu am fost impotriva noastra. De ce sa existe un "noi" cand suntem mult prea egoisti sa renuntam la "eu" sau "tu"?
      Tu ai fost neasteptat. M-ai luat de mana si ti-ai  dorit sa mergem pe acelasi drum,  dar eu (egoista de mine) inca nu pot sa ma misc. Sunt blocata.
      Ai insistat si ai reusit sa trezesti un fior in mine, o adiere de vant in mijlocul verii secetoase, insuficienta pentru a te racori, dar numai buna pentru a planta samanta sperantei.
      Mi-ai adus flori. Flori si ciocolata. Cafea dimineata si un sarut pe frunte seara.
      Asa am inceput sa banuiesc ca ma iubesti. Cuvintele tale nerostite m-au speriat, ce o sa fac cand nemiscarea se termina? Daca rosteai acele cuvinte, ce se intampla?      
      Am fost lasa. Am cautat defecte acolo unde erau prea multe calitati.
      Asa s-a terminat, nu exista "noi", doar "eu" si "tu". Atat!

Astazi

Astazi am vantul in par, primavara pe piele, cafea in vene si o furtuna in ganduri.
Astazi, ei bine astazi nimic nu este ca ieri.

Am idei noi si sentimente vechi(pana la urma, parca astazi seamana cu ieri...), sunt cu sufletul departe si cu mintea mult prea aproape, aproape de lucruri stresante, dar trecatoare.
Uite, iar vorbesc fara sens, cred ca in ultimul timp doar asta am facut.
Am vrut sa iti spun ceva, am uitat ce....
O sa iti spun maine

Oamenii diminetii

             Nu imi place sa ma trezesc de dimineata, niciodata nu mi-a placut. Din pacate, in viata nu putem sa facem doar ceea ce ne place, asa ca, in ciuda faptului ca este duminica,m-am trezit devreme sa plec la serviciu(da, sunt o norocoasa, muncesc duminica dimineata). A fost una din acele dimineti ploioase cand  ultimul lucru pe care ti-l doresti este sa te ridici din pat.
             O sa trec direct la subiect ca deja seamana cu o fila din jurnalul meu (si iar se iau oamenii de mine ca imi povestesc "ofurile" strainilor). Din cauza ca ma mut destul de des nu apuc sa imi cunosc vecinii, decat pe unii dintre ei si doar din vedere,va spun asta ca sa intelegeti de ce m-a suprins vecina mea,care desi m-a vazut de 2 ori intr-un an, imi ureaza plina de voiosie "Buna dimineata! Sa ai o zi frumoasa!" cand ne intalnim pe hol.
            Uite asa dimineata mea a trecut de la mohorata cu mari sanse de furtuna la senina cu o speranta de soare.Oamenii astia, care au mereu ceva dragut de spus, care te fac sa zambesti desi nici macar nu te cunosc, merita o floare sau si mai bine o imbratisare in fiecare zi.
       
             

Clipe prafuite

   

       Exista un loc in care de fiecare data ma intorc cu placere.
       In trecut.
       Mereu mi-a placut acolo. Trecutul de ieri sau cel de acum 5 ani.Are un aer de confort si liniste care ma calmeaza. Acolo nu ai cum sa gresesti, totul ramane asa cum este.
        Ma plimb pe aleea amintirilor, ma imbat cu mirosul  timpului care nu se mai intoarce, dansez cu cei de mult uitati. Ne invartim in cerc, uneori clipe vechi si prafuite isi fac loc printre noi, alteori nu ne amintim nici cine am fost ieri. Dar este ok, nu-i asa? Ce ar putea sa se schimbe? Nimic, nici macar noi.
       

Schimbare

      Stiu ca este doar o reclama, dar este una reusita, care te pune pe ganduri.
      Toti ne dorim in viata stabilitate financiara, o cariera de succes, unii chiar si faima. Ne plangem ca traim intr-o lumea rea, ca ar trebui sa se schimbe una sau alta, dar nu facem nimic in acest sens, asteptam mereu de la altcineva sa faca ceva.
     Pe mine aceasta reclama m-a facut sa realizez ca in ultima vreme am fost superficiala, m-am gandit prea mult la ce mi-as dori din punct de vedere financiar si am uitat ca nu doar asta conteaza, m-am concentrat pe aspecte importante-dar nu esentiale- si am uitat ca lucrurile mici sunt cele care fac viata mai frumoasa.
     Multe persoane-printre care si eu- ar trebui sa invete sa ofere mai mult celor din jur, sa zambeasca mai des, sa comunice mai mult (preferabil fata in fata) si (de ce nu?) sa lase copilul din interiorul lor sa iasa la suprafata.
     Daca vrem sa se schimbe ceva in Romania sau in lume ar trebui sa ne schimbam noi, daca nu facem nimic, exact asta o sa primim: nimic!
     Nu o sa avem o padure daca 5 persoane planteaza cate un copac, dar o sa avem un inceput, o speranta ca in viitor putem sa ne asteptam si  la altceva.